Profesorul Octavian Osanu își va lansa vineri, 10 mai, volumul monografic Biserica Sfânta Cruce din Brăila, apărut anul trecut la Editura Proilavia. Evenimentul va avea loc în sala Fănuș Neagu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila, începând cu ora 17.00.
Vor prezenta cartea renumitul profesor și scriitor brăilean Ioan Munteanu, cel care a semnat și prefața, prof. dr. Ștefan Aftodor, directorul Centrului Județean de Excelență din Brăila și prof. Daniel Voinea. Momentul va fi moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă.
Monografia apare la împlinirea a 80 de ani de la zidirea bisericii. Cititorii vor descoperi file din istoria parohiei, indexul slujitorilor sfântului locaș, programele filantropice, culturale și educaționale desfășurate aici de-a lungul timpului, precum și informații inedite despre ridicarea bisericii în cartierul Obor din municipiul Brăila.
Biserica Sfânta Cruce este construită în condițiile vitrege ale celui de-Al Doilea Război Mondial, iar patru dintre preoții care au slujit la această biserică au cunoscut mucenicia arestului Securității și a temnițelor comuniste, alături de alți 14 preoți ortodocși brăileni. Monografia a constituit pentru autor un prilej de cunoaștere aprofundată a organizării și ierarhiei bisericești, a strădaniei clerului și a credincioșilor pentru păstrarea, conservarea și îmbogățirea patrimoniului spiritual în lupta cu regimul comunist ateu – spune în prefața volumului profesorul Ioan Munteanu.
