Muzeul Brăilei „Carol I” invită publicul brăilean și turiștii la un eveniment cultural interactiv de excepție, dedicat sărbătorilor orașului. În weekendul 15-16 august 2026, cunoscutul artist Adrian-Vasile Trestian, unul dintre fondatorii Casei Umorului Desenat, va aduce bucurie publicului prin sesiuni exclusive de caricaturi live.

Evenimentul, organizat sub coordonarea Elenei Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul, se va desfășura la Casa Umorului Desenat (Strada Ana Aslan, nr. 27), un spațiu dedicat bunei dispoziții și artei satirice fine. Vizitatorii vor avea ocazia unică de a pleca acasă cu o amintire memorabilă: un portret haios, realizat pe loc de un maestru al liniilor pline de spirit și umor.

Pe lângă posibilitatea de a obține o caricatură personalizată, acest weekend marchează și ultimele zile în care publicul mai poate vizita expoziția temporară „VEMgrafia satirei”. Expoziția reunește atât lucrări de grafică satirică consacrate ale renumitului artist Victor Eugen Mihai-VEM, cât și piese deosebite din colecția sa privată, oferind o incursiune fascinantă în umorul vizual contemporan.

Programul sesiunilor de caricatură live:

Sâmbătă, 15 august 2026:

11:00 – 13:00 și 15:00 – 18:00

Duminică, 16 august 2026:

10:00 – 12:00

Intrarea este liberă.

(comunicat de presă)