Muzeul Brăilei „Carol I”vă invită joi, 28 mai, la ora 16:00, la sediul din Piața Traian, nr. 3, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, la vernisajul expoziției de fotografie „Șoapte dinspre acoperișul lumii” – un proiect dedicat Tibetului și lumilor aflate la limita dintre peisaj, spiritualitate și memorie, semnat de fotograful român Costin Irimia.

Deschiderea expoziției va avea loc în prezența reprezentanților Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.

Realizată integral pe film analogic (35mm, medium format), expoziția reunește 60 de fotografii alb-negru și color, imprimate la standard muzeal de CEWE Photolab Germany, partener tehnic al proiectului. Lucrările surprind peisaje sacre, spații izolate și fragmente de viață din regiunea Xizang (Tibet), într-o abordare contemplativă, construită pe răbdare, observație și respect față de subiect.

Un punct central al expoziției este fotografia dedicată Muntelui Kailash, unul dintre cele mai greu accesibile locuri de pe Pământ, considerat centrul spiritual al universului în mai multe tradiții religioase. Imaginea este însoțită de un text narativ care explorează mitologia, simbolismul și experiența personală a autorului în jurul acestui munte neînvins.

Expoziția are și o componentă interactivă: o parte dintre fotografii sunt însoțite de coduri QR care conduc publicul către o galerie online, unde pot fi citite povești din spatele imaginilor, note de teren și înregistrări audio realizate în timpul călătoriilor. Această dimensiune extinde experiența vizuală într-una narativă și senzorială.

„Șoapte dinspre acoperișul lumii”propune o alternativă la ritmul rapid al imaginii contemporane și readuce fotografia la esența ei: un act de prezență, de tăcere și de reflecție. Proiectul își propune să creeze un dialog cultural între România, China și Europa, printr-o explorare artistică a unuia dintre cele mai fascinante teritorii ale lumii.

Curatorul expoziției: Viorel Stoian, șef Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului.

(comunicat de presă)