Teatrul din Buzunar, companie independentă de teatru din Galați, va susține săptămâna viitoare trei spectacole pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila.

Artiștii vor avea prima întâlnire cu iubitorii de teatru din Brăila joi, 14 mai, de la ora 18.00, cu spectacolul „Colonelul și păsările” după un text de Hristo Boytchev, în regia și scenografia lui Ion Sapdaru.

Într-un colț uitat de lume, un grup mic, dar extrem de divers de pacienți își trăiește viața ruptă de realitate, sub supravegherea unui doctor cu un trecut…cel puțin curios. Existența lor aparent liniștită este dată peste cap de apariția unui colonel hotărât să pună ordine în tot haosul.

Din distribuție fac parte Cristian Gheorghe, Petronela Buda, Emilia Mocanu, Iulia Vasilescu, Cristina Gheorghe, Nicoleta Miru și Isabela Oancea.

Durata: 1h 40, fără pauză.

Bilete disponibile: aici

Vineri, 15 mai, de la aceeași oră, 18.00, este programat spectacolul „Natură moartă cu nepot obez”, purtând semnătura lui Ion Sapdaru, cu Răzvan Klop, Isabela Oancea, Carmen Albu, Cristina Gheorghe, Elena Ariadna Șeulean/Bianca Totolici.

Pompiliu este un tânăr singuratic, dar iubit până la refuz de către cele trei mătuși ale lui, în al căror apartament locuiește. Pentru că uneori prea multă dragoste strică, cele trei mătuși au întrecut măsura din nou și, hotărâte să-i alunge singurătatea lui „Pompi”, au încercat să-i cumpere…iubire. De data aceasta, planul ambițios al mătușilor scapă de sub control când singurătatea lui Pompi este tulburată de Lili, o fată cel puțin…interesantă.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Bilete disponibile: aici

Ultimul spectacol este tot o comedie, „Amantul feroce”, o adaptare liberă de Radu Aldulescu după Neil Simon. Sâmbătă, de la ora 18.00, spectatorii îi vor putea aplauda pe Mihai Anton Plută, Carmen Albu, Iulia Vasilescu și Ștefania Niță, sub coordonarea regizoarei Alina Hristea.

Un soț iubitor și fidel hotărăște că a sosit vremea pentru un pic de aventură.Viața îi scoate în cale trei femei frumoase care intră în jocul lui.
Cum va ieși din încurcăturile pe care le provoacă domnul acesta?Transformându-le într-o super comedie.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Bilete disponibile:aici

Foto: Teatrul din Buzunar Galați