Începând de mâine, 24 aprilie, Palatul Culturii Brăilene „Lyra” va găzdui, timp de trei seri, cea de-a 30-a ediție, aniversară, a Festivalului Filmului European.

Publicul va putea viziona o selecție de cinci filme europene, curatoriată de Cătălin Olaru, directorul artistic al acestei ediții: filme substanțiale, care provoacă, impresionează, pun întrebări, explorează istorii recente și își imaginează lumi diferite, așa cum precizează organizatorii.

Festivalul se va deschide vineri, 24 aprilie, la ora 19.00, cu filmul Tovarăși (Lads), o coproducție Franța-Belgia din 2024, în regia lui Julien Menanteau, ce aduce pe ecrane povestea unui tânăr jocheu, Ethan, atras în vârtejul curselor de cai, a pariurilor și a banilor. Pelicula a fost premiată la Festivalul de la Angoulème pentru Cel mai bun actor și la Festivalul Filmului European de la Sevilla, cu premiul Alumbramiento pentru cel mai bun film.

Sâmbătă, 25 aprilie, în program se află alte două pelicule, de la ora 17.00 și de la ora 19.00. Prima, Drazen, este o coproducție Croația-Serbia-Slovenia din 2024, regizată de Danilo Serbedzija și Ljubo Zdjelarevi. Filmul spune povestea baschetbalistului Drazen Petrovic, concentrându-se pe latura personală a biografiei acestuia. Producția a primit distincții la numeroase festivaluri de film europene și internaționale.

Al doilea film al serii va rula de la ora 19.00. În pat cu tigrul, producție austriacă din 2024, în regia Anjei Salomonowitz, este un portret poetic al pictoriței Maria Lassnig, cu o particularitate aparte: personajul, indiferent de vârstă, este interpretat de aceeași actriță, fără a se folosi machiaj pentru exprimarea vârstei. Filmul a fost premiat anul trecut la Gala Filmului Austriac pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun machiaj, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun montaj de sunet și Cea mai bună scenografie.

Duminică, 26 aprilie, de la ora 17.00, cinefilii prezenți în sala palatului Lyra vor putea viziona filmul Capcana, o coproducție Bulgaria-Germania din 2024, regizată de Nadejda Koseva. Un bătrân singuratic retras pe malul Dunării, un mistreț periculos, greu de ucis și un investitor dornic să construiască o facilitate pentru depozitarea deșeurilor nucleare radioactive de nivel înalt sunt ingredientele unei povești captivante, cu ecouri mitice în contemporaneitate.

Festivalul se va încheia duminică, de la ora 19.00, cu filmul Oamenii nevăzuți, o comedie dramatică produsă în 2025 de Slovenia, Serbia și Islanda, în regia lui Miha Hočevar. O peliculă despre noi începuturi și prietenii neașteptate, dar și despre miile de oameni invizibili care se simt intruși în societățile din care fac parte.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene: Forumul Cultural Austriac, Ambasada Bulgariei, Ambasada Croației, Ambasada Franței / Institutul Cultural Francez, Ambasada Sloveniei. Proiecțiile de filme au loc în perioada 16.04-01.06.2024, în mai multe orașe din țară: Botoșani, Iași, Brăila, București, Curtea de Argeș, Timișoara, Brașov,  Arad, Târgu Mureș, Bistrița, Chitila, Târgu Jiu și Tulcea.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.