Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, organizează în intervalul februarie-noiembrie 2026 cea de-a X-a ediţie a Concursului naţional de literatură umoristică, un eveniment anual, competitiv ce are drept scop cultivarea literaturii umoristice în literatura de gen a Brăilei, descoperirea şi promovarea a noi talente, realizarea unor întâlniri ale publicului cu nume sonore ale genului satirico-umoristic (expoziţii de caricatură, recitaluri, stand-up comedy etc). Concursul se adresează persoanelor cu cetăţenie română având vârsta de peste 18 ani și care, implicit, respectă prevederile Legii 8/1996, privind drepturile de autor.
Desfăşurat pe două secţiuni, respectiv Proză scurtă umoristică şi Cea mai bună carte de umor, în perioada 2025-2026, Concursul naţional de literatură umoristică, ediţia a X-a reuneşte, la Brăila, personalităţi ale literaturii contemporane oferind astfel un regal literar.
Secțiunea „Proză scurtă umoristică” are ca temă „Personalități brăilene”, cei care au marcat identitatea culturală a Brăilei, o temă atent aleasă ce va provoaca participanții să transforme figuri reale ale vieții culturale, artistice sau publice ale orașului într-un demers literar original, satiric și plin de creativitate. Concursul încurajează abordările inteligente, respectuoase și inventive, în care spiritul brăilean și umorul fin să se îmbine armonios. La această secțiune, concurenții vor trimite 3 texte pe tema dată, de maximum 2 pagini fiecare, redactate în limba română, format A4, Word, cu diacritice, caracterul Arial, mărimea 12, cu spaţiul de 1,5 între rânduri, precum si in format PDF, la adresa valorificare.braila@gmail.com
Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2025-2026 este deschisă autorilor volumelor de umor (epigramă, proză scurtă umoristică, fabulă, aforisme), tipărite în perioada 2025-2026. Concurenţii vor trimite un singur exemplar la adresa Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, Piaţa Traian, nr. 2, Brăila, cod poştal 810153, în perioada 2 februarie-7 septembrie 2026 (data poştei), precum și în format PDF la adresa valorificare.braila@gmail.com
Premiile oferite de organizatori la fiecare dintre secțiuni sunt următoarele:
Secţiunea Proză scurtă umoristică:
- Premiul l, în valoare de 1600 lei
- Premiul II, în valoare de 1200 lei
- Premiul III, în valoare de 1150 lei
Secţiunea Cea mai bună carte de umor în perioada 2025-2026:
- Premiul l, în valoare de 1600 lei
- Premiul II, în valoare de 1200 lei
- Premiul III, în valoare de 1150 lei
Informatii suplimentare si Regulamentul concursului se pot obține accesând pagina web centruldecretie.ro cât şi pe pagina de Facebook a Organizatorului-Centrul.de.Creatie.Braila sau la numarul de telefon/fax 0239/614710.
(comunicat de presă)

Succes tuturor!