Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Brăila anunță începerea înscrierilor la atelierele pe care instituția le organizează în acest an.
Atelierul coral pentru copii „Vox et versus” se adresează iubitorilor de muzică corală, copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani. Activitățile din cadrul atelierului conțin exerciții de respirație, dicție, vocalize, utile învățării tehnicii corale şi, de asemenea, piese vocale pe care vor fi aplicate toate cunoștințele dobândite în cadrul acestui atelier.
Corala „Camerata” a luat fiinţă la inițiativa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, în primăvara anului 1997. Activitatea de studiu și repetițiile se desfășoară de două ori/săptămână, sub bagheta dirijorului prof. cpt. Raul-Ionuț Badale – dirijorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila. Cu un repertoriu divers, corala „Camerata” este prezentă la numeroase manifestări culturale naționale și internaționale, reprezentând cu mândrie viața cultural-artistică brăileană.
Grupul vocal „Dunărencele” cântă atât á capella, cât și cu acompaniament, prelucrări folclorice, colinde şi lucrări contemporane, în aranjamente proprii, valorificând creația populară, sub îndrumarea dirijorului prof. cpt. Raul-Ionuț Badale – dirijorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila.
Atelierul de revitalizare a patrimoniului etnografic imaterial „Jocul” are ca scop conservarea, revitalizarea și promovarea tradiției jocului popular specific zonei etnografice Brăila precum și din alte zone de interes etnografic. Atelierul se bucură de un număr impresionant de participanți, împărțiți în patru grupe, pe diferite grade de dificultate, de la începători până la grupe speciale de avansați, copii și seniori. Începând cu anul 2020, coregraful atelierului este Titica Ioniţă. La sfârşitul fiecărui an de studiu, participanții au învăţat jocuri din alte zone folclorice ale ţării de la maeştrii coregrafi Marin Barbu şi Ştefan Coman.
Atelierul mâinilor iscusite reunește persoane pasionate de lucrul de mână, fiind inițiat de Lucia Morân.
Atelierul de tango beneficiază de îndrumarea profesioniștilor Panico Giorgio și Mirela Roșu.
Atelierul de teatru este destinat iubitorilor de artă dramatică și are ca scop dezvoltarea creativității, a atenției distributive și a aptitudinilor teatrale, sub îndrumarea actorului Florin Chirpac.
Atelierul „Mens sana in corpore sano” se adresează persoanelor pasionate de dans, în mod particular dansul de linie, fiind coordonat de Maria Oltenacu.
Doritorii se pot înscrie la sediul instituției din Piața Traian nr. 2, în perioada 12 ianuarie-12 februarie 2026. Activitățile se desfășoară periodic, la sediul instituției, participarea fiind gratuită. Detalii pe site-ul instituției: https://centruldecreatiebraila.ro/ateliere/
Informații suplimentare la numărul de telefon 0239.614.710.
