Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila va găzdui sâmbătă, 10 ianuarie 2026, de la ora 11.00, o dublă lansare de carte. Este vorba despre cel mai recent volum al profesorului Ioan Munteanu, „Comunitatea elenă din Brăila. File de istorie”, și despre lucrarea „Povestind Brăila. La taifas cu Ioan Constantin Munteanu”, avându-l ca autor pe profesorul dr. Viorel Coman. Ambele volume au văzut lumina tiparului la Editura Proilavia.

Alături de autori se vor afla prof. dr. Ștefan Aftodor, eseista Adriana Bănica Petre, profesorii Ionel Craoiveanu, Octavian Osanu și Vasile Ioan Zbarcea. Invitat special va fi președintele Comunității Elene din Brăila, Adrian Mavrochefalos.

Vor prezenta Emanoil Ciucașu, managerul Centrului Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” și Dragoș Neagu, managerul Bibliotecii Județene „Panait Istrati” din Brăila.

Intrarea este liberă.


Ioan Munteanu s-a născut pe 11 ianuarie 1943, la Brăila. A absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu”, apoi Facultatea de Limba şi Literatură Română a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi, ulterior, Facultatea de Filosofie în cadrul aceleiaşi universităţi.

Timp de trei decenii a fost profesor, apoi și director al Colegiului Economic „Ion Ghica” din Brăila. În anul 1973 a fost profesor evidențiat, iar în 2004 a primit Ordinul Meritul pentru învățământ, în grad de comandor. Din 2006 este cetățean de onoare al municipiului Brăila.

Profesorul Ioan Munteanu este celebru pentru numeroasele cărți publicate, peste 20, majoritatea monografii dedicate spațiului geografic, istoric și cultural brăilean. Amintim doar Brăila (Editura Sport-Turism, 1984), Stradele Brăilei, vol I, II (Ex Libris, 2005, 2009), Teatrul Maria Filotti. Perspectivă monografică.1949-2009 (Edmunt, 2009), Lacul Sărat. Istoricul stațiunii ( Ex Libris, 2012), Aleiul Cuza și alte monumente. O istorie ilustrată (Proilavia, 2015), Monumentele istorice ale orașului Brăila. O istorie ilustrată (Proilavia, 2016), Pe urmele vechilor conace brăilene (Proilavia, 2019), Piața Traian-kilometrul zero, Povestea unei străzi – Regala ( Proilavia, 2022), Balta Brăilei – Bărăganul dintre ape (Proilavia, 2023).