Teatrul „Maria Filotti” din Brăila va fi săptămâna viitoare gazda unui eveniment dedicat excelenței în leadership: Gala Regională a Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Ajuns la a patra ediție, evenimentul va avea loc marți, 9 decembrie, de la ora 17.30.

Este prima ediție regională, primele trei fiind organizate exclusiv la Brăila, la inițiativa Danei Cireașă, președinta sucursalei Brăila a CONAF. Anul acesta, inițiativei brăilene i s-au alăturat CONAF Galați, CONAF Tulcea și CONAF Buzău, aducând împreună lideri din întreaga regiune și transformând evenimentul într-o platformă mai vastă de schimb de idei, inspirație și lucru în rețea.

Printre cei care își vor împărtăși experiențele în cadrul galei se numără:

  • primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir;
  • Cristina Chiriac, președinta CONAF, doctor în economie și fondatoarea mărcii Flori de ie;
  • Tatian Diaconu, vicepreședintele CONAF, antreprenor și specialist în imobiliare și regenerare urbană;
  • Dana Cireașă, președinta CONAF Brăila, trainer, fondator Netspace, președinte al Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor din România;
  • Manolache Alexandra, președinta CONAF Buzău și fondatoare RHM;
  • Diana Manoilă, președinta CONAF Galați, fondator Signature Aparthotel & X Serv Security;
  • Paula Vals, președinta CONAF Tulcea și director general al grupului de firme Angelo.

Gala va fi prezentată de Teodora Tompea, ambasador CONAF, jurnalist Digi24.

Participarea la eveniment este gratuită, în limita locurilor disponibile, prin rezervare la numărul de telefon 0730 050 346.