Teatrul Maria Filotti din Brăila va încheia luna noiembrie cu premiera spectacolului Omul care aduce ploaia după un text de Richard Nash, tradus de Vlad Cristache și adaptat de Corina Moise și Alexandru Huțuleac, cel care semnează și regia spectacolului. Piesa va avea avanpremiera pe 29 noiembrie 2025, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Maria Filotti, iar premiera pe 30 noiembrie, de la aceeași oră și pe aceeași scenă.
Piesa originală, semnată de dramaturgul american Richard Nash, a avut premiera la New York, în 1954. Textul a fost tradus în peste 40 de limbi și adaptat cinematografic în 1956 în pelicula omonimă, avându-i în rolurile principale pe Burt Lancaster și Katharine Hepburn.
Plasată într-un orășel secetos din Vestul american, în epoca Marii Depresiuni, piesa descrie o zi caniculară de vară din viața lui Lizzie Curry. Trecută binișor de vârsta măritișului și abia întoarsă dintr-o vizită în care spera să își găsească un soț, Lizzie are grijă de tatăl și de frații săi, la ferma de vite a familiei. Pe fondul îngrijorării provocate mai mult de perspectivele ei eșuate de a se căsători decât de seceta ce amenință să le omoare animalele, la fermă sosește un tânăr încrezător, Starbuck, care promite să le aducă ploaia în schimbul a 100 de dolari. Pretext auctorial oferit eroinei pentru a se descoperi și redescoperi în lumina lanțului de evenimente pe care sosirea străinului le declanșează.
Pe scena brăileană vor urca actorii Ileana Ursu în rolul lui Lizzie Curry, Teofil Memelis în rolul lui Bill Starbuck, Valentin Terente, Ciprian Chiricheș și Blanca Doba în rolurile fraților și tatălui fetei. File va fi interpretat de Sever Bârzan, iar Șeriful Thomas de Marcel Turcoianu.
Scenografia este semnată de Maria Nicola. Din echipa de producție fac parte și asistenta de regie Dora Bârzan și Lucian Moga, responsabil de lighting design.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului sau online, de aici: https://www.blt.ro/omul-care-aduce-ploaia.html

Vă mulțumesc pentru invitație și anunț!