Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an la data de 1 octombrie, nu va trece neobservată nici la Brăila. Ca în fiecare an, Primăria Municipiului va fi alături de seniorii săi printr-o serie de activități menite să pună în valoare persoanele ajunse la vârsta senectuții.

Astfel, miercuri, 1 octombrie, va avea loc ceremonia de premiere a cuplurilor brăilene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Fiecare cuplu va primi un premiu în bani în valoare netă de 1000 de lei. Până în prezent au fost organizate cinci astfel de ceremonii, fiind deja premiate 288 de cupluri.

Primăria Municipiului Brăila va oferi beneficiarilor din centrele rezidențiale pentru persoane vârstnice cadouri, flori, prăjituri și momente artistice, aceștia beneficiind și de un meniu festiv în data de 1 octombrie.

Activități festive la căminele pentru persoane vârstnice din municipiu

Rezidenții Căminului pentru Persoane Vârstnice „Lacu Sărat” vor vizita miercuri, 1 octombrie, Grădina Zoologică din Brăila și Muzeul Brăilei „Carol I”. Săptămâna aceasta, aici se vor desfășura și o serie de activități creative cu participarea bibliotecarilor de la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila.

La Căminul pentru Persoane Vârstnice „Caraiman”, invitații zilei vor fi membrii Academiei Bunicilor, care vor prezenta un program artistic cu momente muzicale, coregrafice și teatrale. Rezidenții vor participa și la activități în cadrul proiectului Biblioamicii  și al parteneriatelor cu liceele „Mihail Sebastian” și „Ion Ghica”.

Academia Bunicilor va fi prezentă și la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sfânta Maria”, cu un moment muzical-literar. Tot aici, va susține un recital Trupa RITMIX a Școlii Populare de Artă „Vespasian Lungu” din Brăila. Seara se va încheia cu o petrecere organizată de ergoterapeutul căminului.

Miercuri, 1 octombrie, sunt programate și vizite ale primarului municipiului, Viorel Marian Dragomir, la centrele rezidențiale aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Brăila.

DAS Brăila acordă, începând cu anul 2023, un sprijin financiar în valoare de 1000 de lei persoanelor cu vârsta egală sau mai mare de 100 de ani. Anul acesta au fost premiate cinci persoane centenare.

Evenimente publice dedicate seniorilor brăileni

Și alte instituții din municipiu vor celebra anul acesta Ziua Persoanelor Vârstnice. Muzeul Brăilei „Carol I” invită seniorii brăileni miercuri, începând cu ora 12.30, la Casa Colecțiilor Etnografice din Str. Polonă nr. 14, la un recital poetic și muzical, prezentat de Elena Coman, Jenica Popa, Eleonora Bordei, Eugenia Vizireanu și Octavian Bozeanu, membri ai Academiei Bunicilor. Acompaniamentul instrumental va fi asigurat de Dănuț Militaru la orgă, Gheorghe Cristea la acordeon și George Marchin la saxofon. Invitat special va fi președintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Ana Aslan” Brăila, Ilie Dudulea. Evenimentul va fi moderat de dr.Brîndușa Ilie, muzeograf, Serviciul Cercetare. Documentare. Valorificare.

La Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Brăila din Piața Traian nr. 2, de la ora 17.30, va avea loc șezătoarea Umor despre AI. Vor participa membrii proiectului Poezie la vârsta a III-a de la Uniunea Județeană a Pensionarilor Brăila, alături de membrii juriului și premianții Concursului național de literatură umoristică. Intrarea este liberă.

Tot miercuri, de la ora 18.00, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila se va desfășura Gala Academiei Bunicilor, proiect coordonat de Eduard Claudiu Brăileanu. Trupa de teatru a seniorilor brăileni va prezenta spectacolul Matriarha-ha-ha și …alte zâmbete, scris și regizat de Elena Cocoș. Intrarea este liberă.

Image by Claudia Peters from Pixabay