Biblioteca Județeană Panait Istrati din Brăila a găzduit sâmbătă, 5 septembrie, de la ora 11.00, lansarea cărții  de ficțiune istorică Din inima Auschwitz-ului a tinerei autoare brăilene Maria Gabriela Boboc. Evenimentul a fost moderat de dr. Claudiu Eduard Brăileanu, șef de serviciu în cadrul instituției, și s-a desfășurat în prezența unui public numeros. Au prezentat Gianina Mariana Cîrîc și Alina Elena Giurgiu, profesoare la Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu din Brăila.

Volumul, apărut anul acesta la editura brăileană Lucas, marchează debutul literar al autoarei. Maria Gabriela Boboc a absolvit Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu, iar în prezent este studentă la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați. Pasionată de călătorii, de limba franceză și de istorie, a început să scrie în anii de liceu. Bacalaureatul n-a intimidat-o pe tânăra Maria Gabriela. În ultimul an de liceu, și-a urmat pasiunea și a vizitat Memorialul și Muzeul Auschwitz-Birkenau. Așa s-a înfiripat și a trecut în paginile cărții povestea ficțională, dar documentată istoric, a unei familii de evrei francezi prizonieri ai lagărului de exterminare din Polonia.

Cartea Din inima Auschwitz-ului a fost scrisă cu un scop. S-a născut din dorința mea de a readuce istoria în fața tinerilor. Pentru că lecția pe care am învățat-o, cea mai importantă lecție, este că istoria se repetă întotdeauna, iar cine nu cunoaște trecutul este condamnat să îl repete. Din păcate, mulți tineri din zilele noastre nu mai sunt interesați de istorie. Consider că lansarea unei cărți cu un astfel de subiect este o responsabilitate. În spatele cuvintelor se află oameni, se află vieți, se află speranțe sau suferință. Am scris cu emoție, cu lacrimi uneori și cu speranța că cititorii o să intre în inima unei tragedii nu ca martori, dar ca oameni care să nu rămână indiferenți. Dacă ar fi să cer un singur lucru vouă, celor care citiți, ar fi să o faceți nu doar cu mintea, ci și cu inima, pentru că a fost ceva care nu trebuie să se mai repete. – Maria Gabriela Boboc

Volumul este structurat în 21 de capitole, fiind primul  dintr-o serie intitulată Iubiri născute în infern. Al doilea volum este deja în lucru.

Moderatorul evenimentului, dr. Claudiu Eduard Brăileanu, a salutat curajul tinerei autoare de a aborda un subiect atât de popular în literatura contemporană:

Din inima Auschwitz-ului așadar, o carte mărturie, o carte cu documentare istorică, dar și cu forța narativă a ficțiunii, o carte care ne va prinde pe toți pentru că este scrisă într-un stil lin, curgător, dar și care trezește emoție.

Gianina Mariana Cîrîc, profesor de istorie la Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu,  a introdus publicul în contextul istoric al poveștii, apreciind totodată construcția personajelor și cadrul de viață autentic:

Dacă Maria ar fi fost mai blândă în a descrie anumite lucruri, poate că cititorul n-ar fi simțit nici greutatea, nici mizeria, nici durerea personajelor. Cartea se adresează  în special tinerilor, iar pentru noi, adulții, cei care avem mai multe cunoștințe despre ce a însemnat Auschwitz-ul, e o lectură frumoasă, o lectură de cafea, o lectură care ne bucură.

Au avut intervenții și Nadia Ustinescu, președinta Comunității Evreilor din Brăila, și profesorul de istorie Antonel Urse de la Școala Gimnazială I. L. Caragiale.

Momentul s-a încheiat cu proiecția unui colaj de fotografii realizate de autoare în timpul vizitei la Memorialul și Muzeul Auschwitz-Birkenau și cu o sesiune de autografe.