Așa cum ne-a obișnuit încă din anul 2013, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” a organizat și în această vară Clubul de Vacanță dedicat elevilor mai mici sau mai mari. Cei dornici să își petreacă vacanța la bibliotecă au avut de ales dintr-o gamă variată de ateliere, de la arta caligrafiei, a vorbirii corecte sau a oratoriei până la activități artistico-plastice și de handmade. Nu au lipsit nici întâlnirile de inițiere în istoria Brăilei sau de învățare a limbilor străine – engleză, franceză, spaniolă și chiar coreeană-, cele de filosofie și autocunoaștere sau de scriere creativă. Cei pasionați de tehnică au ales atelierele de reparat biciclete, modelare 3D, design și programare, iar pasionații artei culinare au participat la activitățile găzduite de cofetăria Poem Caffe și de pizzeria La Grecu.

Anul acesta Clubul de Vacanță a surprins cu un atelier inedit de rachetomodelism, coordonat de însuși managerul instituției, Dragoș Neagu. Sportul minții, șahul, a fost prezent și la această ediție, sub îndrumarea instructorilor Iulian Preda și Cosmin Dobrescu de la CS Micul Prinț Brăila. De mare popularitate s-au bucurat și vara aceasta atelierele de noduri marinărești și de matelotaj, organizate în parteneriat cu reprezentanții Flotilei Fluviale Brăila, dar și atelierul „Vacanță în Ecobază”, coordonat de prof. Cornelia Miler.

Clubul de Vacanță în cifre

Șase săptămâni, 34 de ateliere, peste 3000 de participanți și 40 de voluntari. Așa s-ar rezuma în cifre Clubul de Vacanță organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” anul acesta.

Vacanța la bibliotecă a fost cu adevărat altfel – plină de învățare prin joacă, prieteni noi și descoperiri captivante. Mulțumim tuturor celor implicați – copii minunați, bibliotecari, voluntari și colaboratori-pentru o experiență plină de energie și momente de neuitat. Ne bucurăm că am petrecut aceste zile împreună și abia așteptăm următoarea ediție, a declarat dr. Eduard Claudiu Brăileanu, coordonatorul Clubului de Vacanță.

Sursa foto: Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila