Se împlinesc astăzi 79 de ani de la moartea scriitorului Mihail Sebastian, născut pe meleaguri brăilene. Personaj controversat în epocă mai ales după scandalul provocat de prefața antisemită semnată de Nae Ionescu la apariția volumului De două mii de ani, Sebastian s-a impus în literatura română îndeosebi prin dramaturgia sa. Piesele Jocul de-a vacanța, Steaua fără nume sau Ultima oră s-au jucat pe scenele teatrelor din întreaga țară, deși la apariție au fost interzise, din cauza originii evreiești a autorului. În 1996 a fost însă descoperit Jurnalul său, document care și-a pus într-o lumină inedită autorul, scindând din nou opinia critică. A fost Sebastian un reprezentant idealist, neafiliat politic, al elitei intelectuale interbelice sau doar un extremist de dreapta, profascist?

Născut la Brăila, la 19 octombrie 1907, într-o familie evreiască, a primit la naștere numele Iosef Hechter. Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” din orașul natal, urmează Dreptul și Filozofia la București. Încercarea sa de a obține doctoratul în Drept la Paris nu este dusă la bun sfârșit. Lucrează în magistratură, ca secretar și avocat pledant. Debutează în 1926 cu versuri în revista ieşeană Lumea. Bazar săptămânal şi, în publicistică, sub pseudonimul Mihail Sebastian, la ziarul Politica.

Filozoful Nae Ionescu, alt brăilean, președintele comisiei sale de bacalaureat, îi descoperă talentul literar și îl invită să colaboreze la revista Cuvântul, suspendată în 1933 din cauza orientării legionare.

Debutează literar în 1932, cu volumul Fragmente dintr-un carnet găsit, și în același an publică și volumul de nuvele Femei. În 1934, apare romanul De două mii de ani, având ca temă condiția evreului în România. Cartea este primită agresiv de chiar mentorul său, Nae Ionescu, cu o prefață violent antisemită, care îl propulsează totuși pe Sebastian în atenția criticii literare. La scurt timp publică, în replică, volumul Cum am devenit huligan, reunind articolele sale din presă, de fapt un dosar al receptării operei sale, prin care își reafirmă statutul de scriitor lucid, neafiliat nici unei cauze politice.

Vor urma romanele Orașul cu salcâmi (1935) și Accidentul (1940), aflate sub influența scriitorilor francezi. Se impune în literatura română cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanța și Ultima oră, piesa Insula rămânând nefinalizată.

În 1940, i se retrage licența de avocat și i se interzice să mai publice în presa vremii din cauza originii sale evreiești. Piesele sale de teatru sunt interzise. Pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume, folosește un al doilea pseudonim, Victor Mincu.

La începutul anului 1945, este numit consilier la Ministerul Afacerilor Externe. În acelaşi an, ia ființă Universitatea Liberă Democratică, unde urma să ţină cursuri şi Mihail Sebastian. Moare însă pe 29 mai 1945, la doar 37 de ani, lovit de un camion, pe Bulevardul Regina Maria din București. Scriitorul se îndrepta spre actualul Teatru Odeon, unde trebuia să semneze un nou contract pentru piesa Steaua fără nume. Este înmormântat a doua zi, după legea iudaică, la cimitirul Filantropia, printre cei prezenți aflându-se Alexandru Rosetti, Camil Petrescu, Lucrețiu Pătrășcanu și Geo Bogza.

Moartea sa dă naștere la o serie de teorii ale conspirației. S-a speculat că ar fi fost un asasinat pus la cale de sovietici sau poate chiar de evrei, care-l acuzaseră de antisemitism. Ipotezele sunt hrănite și de dispariția dosarului celui vinovat de accident din arhivele poliției, acesta fiind ulterior achitat.

Jurnalul său intim, scris în perioada 1935-1944, una de resurecție a antisemitismului, a fost publicat postum, în 1996. Originalul, scos din țară de fratele său mai mic, Andrei Benu, se află în prezent la Universitatea din Ierusalim. Lucrarea este și un document de mare valoare istorică, descriind persecuțiile la care au fost supuși evreii în România în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.