Concursul Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”, organizat de Școala Populară de Arte și Meserii din Brăila, a ajuns anul acesta la a XXIX-a ediție. Competiția se adresează exclusiv elevilor școlilor populare de artă din țară, independente sau organizate ca secţii în cadrul centrelor culturale judeţene.

Concursul are trei secțiuni:

  • Seniori (cu vârsta de peste 14 ani) – Pictură
  • Seniori (cu vârsta de peste 14 ani) – Grafică
  • Juniori (cu vârsta de cel mult 14 ani) – Pictură şi grafică

Fiecare școală se poate înscrie în concurs cu cel mult doi elevi/secțiune, iar fiecare elev poate participa cu cel mult două lucrări/secțiune. Lucrările vor fi avizate de profesorii de specialitate ai şcolilor de unde provin concurenţii.

Regulamentul de participare poate fi consultat aici: https://vespasianlungu.ro/wp-content/uploads/2024/04/Regulament-Concursul-National-de-Pictura-si-Grafica-Vespasian-Lungu.pdf

Lucrările mai pot fi trimise până mâine, 21 mai, la ora 24.00.

Jurizarea va avea loc pe 23 mai. Organizatorii vor acorda Marele Premiu, în valoare de 1.000 de lei, premiul I, premiul al II-lea, premiul al III-lea și câte trei mențiuni pentru fiecare secțiune. Toți participanții vor primi diplome.

Vernisajul expoziției și premierea câștigătorilor vor avea loc pe data de 25 mai, la Galeria de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, situată în Piața Traian nr. 2, începând cu ora 12.00. Evenimentul va fi moderat de artistul plastic Hugo Mărăcineanu. Din program vor face parte și momente muzicale oferite de elevii claselor de muzică ai instituției organizatoare.

La ediția de anul trecut a concursului au participat 77 de elevi de la 23 de școli populare de arte sau centre culturale din țară, cu un total de 94 de lucrări. Au fost decernate 29 de premii, în prezenţa membrilor juriului, a reprezentanţilor autorităţilor,  a concurenţilor, a elevilor şi a profesorilor de specialitate.