Casa Tineretului din Brăila va găzdui miercuri, 15 mai, de la ora 19.00, concertul vocal-simfonic organizat de Filarmonica „Lyra-George Cavadia”, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila și al Primăriei Municipiului Brăila. Alături de Orchestra de cameră a Filarmonicii, avându-l ca dirijor pe Silviu Deaconescu, vor concerta bas-baritonul Răzvan Georgescu și naista Gina Sandu.
Repertoriul, unul dedicat atât laturii spirituale a existenței, cât și bucuriei de a trăi, cuprinde lucrări de Johann Sebastian Bach, Gabriel Fauré, Johann Pachelbell, Gheorghe Zamfir, Eugen Doga, Mădălin Sandu, Franz Schubert, Pietro Mascagni, Charlie Chaplin și James Last.
Evenimentul este rodul parteneriatului cu Filarmonica Pitești, semnat de managerii celor două instituții, Petrea Gogu și Gabriel Niță, parteneriat care implică promisiunea unei colaborări fructuoase și care debutează prin invitația adresată celor trei muzicieni prezenți în cadrul concertului, membri ai colectivului filarmonicii piteștene: Silviu Deaconescu, Gina Sandu și Mădălin Sandu, concertmaestru al Filarmonicii Pitești.
Silviu Deaconescu activează din 2007 la Filarmonica Pitești, alături de care a organizat peste 1200 de evenimente muzicale. A participat ca protagonist – instrumentist, solist, maestru de cor sau dirijor al orchestrei simfonice – la peste 150 de concerte, colaborând cu diverși muzicieni.
Gina Sandu este fiică a Brăilei și absolventă a Liceului de Arte „Hariclea Darclée”. A absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea Nai, a Universității Naționale de Muzică din București, în 2006. În 2013, a obținut doctoratul cu teza Transcripții pentru nai din muzica Barocului, la UNMB. În prezent, este profesoară de nai la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. A susținut numeroase concerte în țară și străinătate, alături de Orchestra Națională de Folclor și nu numai.
Răzvan Georgescu este solist al Filarmonicii „George Enescu” din București. A absolvit Conservatorul din San Francisco, California, în anul 2004 și studiile doctorale la Universitatea Națională de Muzică din București. În paralel, este regizor muzical, cântăreț, actor și traducător pentru dublajele în limba română ale filmelor de desene animate produse de principalele case americane de producție: Walt Disney, Universal, Dream Works, Paramount, Pixar. Brăilenii au avut ocazia să îl asculte și la a doua ediție a Festivalului Național al Muzicii de Cameră Subito.
Prezentarea concertului va fi asigurată de profesor Alexandra Gurgu, secretar muzical al Filarmonicii brăilene.
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online, de pe platforma BLT.ro. https://www.blt.ro/concert-vocal-simfonic-de-paste.html
